am realizat ca exista o boala.. care pe mine m-a afectat mimetic ani la rind.. groaza de duminica.. cind totul pare intepenit.. inghetat.. e ziua aia care marcheaza sfirsitul.. daca eram filozof duminica ar fi fost cadrul perfect pentru a medita la ideea de moarte si la convingerea ca totul este trecator ..
depresia de duminica afecteaza multa lume.. constient.. si restul planetei .. inconstient..
nu e bine nicium... daca e soare toata ziua asupra lumii planeaza amenintator umbra unei dumineti de luni la care nu vrei sa te gindesti .. (ceea ce e regula de baza pentru trairea oricarei spaime.. ba mai mult pentru tranformarea ei intr-o groaza de nedescris.. lucru pe care l-au exploatat aia din Blair Witch Project) .. daca ploua e si mai nasol.. ca iti vin in cap toate datoriile.. toti fostii iubiti.. toate momentele in care ai fost proasta sau mai mult decit atit .. orice mica durere de dinti sau de ureche se amplifica infinit.. orice stare de ministerie ascunsa iese la suprafata si arunca toata conjunctura in aer.. fiecare actiune sta sub semnul implacabil.. mai am putin din ziua asta libera.. si miine iar si iar..
daca esti in concediu tot resimiti o zona de discofort.. off.. saptamina viitoare pe vremea asta.. sau.. chiar daca satisfactia ca altii sunt mai nenorocosi decit tine si a doua zi vor fi in drum spre birouri te face sa zimbesti si sa te intorci la ce faceai.. tot iti trece prin cap ca ce folos ca tu esti libera si miine daca ei toti sunt ocupati si le citesti asta in priviri..
nu stiu cum e la miliardarii excentrici.. da` aia sunt o nisa pe care imi propun sa o studiez facind efectiv parte dintre ei.. promit sa revin curind cu amanunte.. :)
duminica asta insa mi-am dat seama ca nedrept ca in fiecare saptamina sa traiesc aceeasi groaza recunosctua sau nu.. si m-am gindt sa-mi schimb unghiul si sa vad partea plina a paharului..
e drept ca duminica entuziasmul se diminueaza.. nu-ti vine sa iesi sa bei in oras.. nu-ti vine sa mergi nici macar la film.. ( e o minciuna asta cu filmul duminica.. iti vinzi un film care nu e al tau sa uiti ca de fapt esti putin afectat) .. prietenii tai si ei sunt mai lenesi asa.. si undeva.. sub pielea lor pluteste aceeasi tensiune..
deci... cum am stat eu si m-am gindit.. duminica obisnuita e ziua perfecta pentru:
- asculat muzica..
- plimbarea prin casa in pijamale si sosete..
- cafea..
- mic dejun/prinz/cina
- birfa..
- ginditul la tine..
- ordine in dulap
- televizor/dulciuri/spritz de seara fara miza..
- canasta
- trezit tirizu
- somn de prinz
- adormit devreme..
in general e perfect sa stai asa si sa te gindesti la tine... cu drag si fara obiective..
in mijlocul confortului personal poti sa-ti faci timp si sa iei un burete cu care sa stergi de pe fata zilei de luni coltii insingerati si norii de ploaie.. imaginea traficului groaznic de dimineata si gura schimonosita a unui sef care nu iti place.. contul bancar care iti asteapta rata si ghetele vechi pe care trebuie sa le inlocuiesti inainte de prima ninsoare.. toate aceaste probleme exista si in restul saptaminii.. e nedrept sa le grupezi pe toate in zona de luni.. ca si cind luni trebuie sa le rezolvi pe toate..
mai bine te bucuri de cele 12 - 24 de ore ale unei duminici pefecte cind nimeni nu are voie sa te sune/intrebe/deranjeze si iti faci fiecare duminica tie cadou.. mobilind-o exclusiv cu lucrurile care iti fac placere.. si nefacind nimic din ceea ce nu-ti place..
in acest fel simplu iti dai seama ca o sa ajungi sa iubesti si sa astepti duminica pentru ca atunci poti fi tu cu tine.. relaxat si fericit.. macar citeva ore.. in fiecare saptamina :)
daca te vindeci de duminicofobie iti garantez ca dimineata de luni va fi mai linistita si fara topoare agatate de soneria ceasului..
ceea ce va doresc si voua :)
luni, noiembrie 16, 2009
luni, noiembrie 09, 2009
Uneori..
... din cind in cind trebuie sa tragi linie si sa-ti recunosti adevarul. Oricit de multa energie e necesara pentru actiunea asta .. tot crezi ca nu ai suficienta.. De fapt energia pe care o consumi ca sa iti ascunzi adevarul e mult mai mare.. si e consumata inutil..
si atunci iti deschizi mintea.. o ocupi cu calcule si la final tragi linie.. arunci toate ciornele te ridici si o iei iar de la capat..
cum de unde? .. din ultimul punct in care iti amintesti ca ai vazut marcajul.. cum pe unde? pe cealalta varianta din infinitul de variante care exista.. totul este sa nu repeti varianta gresita.. si pentru asta ai nevoie de momentul in care faci calcule pe care le arunci ca sa realizezi care e adevarul..
suntem inretiali.. inclusiv in greseli.. asadar greseala nu e acolo unde stii tu ca este.. este inainte cu citeva frame-uri.. daca te intorci doar la greseala o sa o repeti la infinit .. si restul de posibilitati de gasire a solutiilor iti vor ramine necunoscute..
de fapt nu exista un infinit de posibilitati.. exista multe incercari si cite o reusita pentru fiecare situatie.. situatiile in schimb sunt infinite..
si atunci iti deschizi mintea.. o ocupi cu calcule si la final tragi linie.. arunci toate ciornele te ridici si o iei iar de la capat..
cum de unde? .. din ultimul punct in care iti amintesti ca ai vazut marcajul.. cum pe unde? pe cealalta varianta din infinitul de variante care exista.. totul este sa nu repeti varianta gresita.. si pentru asta ai nevoie de momentul in care faci calcule pe care le arunci ca sa realizezi care e adevarul..
suntem inretiali.. inclusiv in greseli.. asadar greseala nu e acolo unde stii tu ca este.. este inainte cu citeva frame-uri.. daca te intorci doar la greseala o sa o repeti la infinit .. si restul de posibilitati de gasire a solutiilor iti vor ramine necunoscute..
de fapt nu exista un infinit de posibilitati.. exista multe incercari si cite o reusita pentru fiecare situatie.. situatiile in schimb sunt infinite..
vineri, octombrie 23, 2009
Regulamentul Excintei!
"Preambul
Intruct prevederile acestui regulament au fost adoptate de toti membrii expeditiei in unanimitate, sau cu o majoritate covirsitoare, ele devin obligatorii si nu suporta nici o modificare.
1. Fiecare membru este liber sa faca tot ce vrea.
2. Intrucit libertate nu inseamna anarhie se hotaraste :
a) Tutunul:
• constituie o otrava pentru organism, o anihilare sau, in cel mai bun caz, o diminuare a calitatilor moral - volitivie.
• Deci nu se va fuma !!!
• Nu este admis nici sub falsul pretext de a se aprinde o tigara dupa fiecare captura ( n.r indiferent ce este definit drept “captura”) pe baza faptului ca se prelimina capturi numeroase!!!!
b) Alcoolul
• diminueaza reflexele deci: in afara de paharul de onoare la inceputul actiunii si de 50 grame votca inainte de masa, nu se va bea decit apa minerala (borsec- biborteni- bodoc- hebe-lipova- dorna) la alegere, fara restrictii.
• orice cantiate de alcool care depasete baermul calculat .. (adica 5 sticle de votca pentru toata durata actiunii) va fi varsat , odata cu manifestari de dezaprobare energica impotriva celui care a incalcat regulamentul
c) poluarea fonica
• este un declict care dezonoreaza pe delicvent.
• orice aparat care produce muzica zgomote stiri sau eventuala conversatie (n.r) va fi aruncat din excinta.
*Prescripie speciala:
Orice manifestare de concurenta care, asa cum s-a mai constatat in diverse alte ocazii, invenineaza atmosfera de destindere activa, de refacere psihica, este cu desavirsire interzisa!!!
*Exceptie:
Cel care va captura monstrul are dreptul la o tigara de foi H UPMAN HAVANA, la o sticla cu sampanie si va fi inconjurat cu respect de interaga comunitate ca unul a carui experienta, pricepere si talent sunt evidente
Celelate prevederi care nu mai trebuiesc reamintite:
3. ne vom hrani cu rodul muncii nostre
asta pentru ca aveam demult nevoie de regulament :)) usor adaptat ... si pentru ca filmul asta chiar coincide cu filmul nostru .. usor ahahahaha.
Intruct prevederile acestui regulament au fost adoptate de toti membrii expeditiei in unanimitate, sau cu o majoritate covirsitoare, ele devin obligatorii si nu suporta nici o modificare.
1. Fiecare membru este liber sa faca tot ce vrea.
2. Intrucit libertate nu inseamna anarhie se hotaraste :
a) Tutunul:
• constituie o otrava pentru organism, o anihilare sau, in cel mai bun caz, o diminuare a calitatilor moral - volitivie.
• Deci nu se va fuma !!!
• Nu este admis nici sub falsul pretext de a se aprinde o tigara dupa fiecare captura ( n.r indiferent ce este definit drept “captura”) pe baza faptului ca se prelimina capturi numeroase!!!!
b) Alcoolul
• diminueaza reflexele deci: in afara de paharul de onoare la inceputul actiunii si de 50 grame votca inainte de masa, nu se va bea decit apa minerala (borsec- biborteni- bodoc- hebe-lipova- dorna) la alegere, fara restrictii.
• orice cantiate de alcool care depasete baermul calculat .. (adica 5 sticle de votca pentru toata durata actiunii) va fi varsat , odata cu manifestari de dezaprobare energica impotriva celui care a incalcat regulamentul
c) poluarea fonica
• este un declict care dezonoreaza pe delicvent.
• orice aparat care produce muzica zgomote stiri sau eventuala conversatie (n.r) va fi aruncat din excinta.
*Prescripie speciala:
Orice manifestare de concurenta care, asa cum s-a mai constatat in diverse alte ocazii, invenineaza atmosfera de destindere activa, de refacere psihica, este cu desavirsire interzisa!!!
*Exceptie:
Cel care va captura monstrul are dreptul la o tigara de foi H UPMAN HAVANA, la o sticla cu sampanie si va fi inconjurat cu respect de interaga comunitate ca unul a carui experienta, pricepere si talent sunt evidente
Celelate prevederi care nu mai trebuiesc reamintite:
3. ne vom hrani cu rodul muncii nostre
- a. conserve sunci slanina tot ce produce colesterol n- au ce cauta in aceasta tabara ...( sper ca nu e nevoie sa facem o inspectie nu-i asa ??)
- b. prindem mincam! nu prindem.. cura de slabire..! in sfirist....
asta pentru ca aveam demult nevoie de regulament :)) usor adaptat ... si pentru ca filmul asta chiar coincide cu filmul nostru .. usor ahahahaha.
vineri, octombrie 16, 2009
marţi, octombrie 13, 2009
Re: confidential.. Turism
"Turism
În această nucă goală locuieşte un sculptor,
iar în piramida aceea înfiptă în vârf
stă pictorul care a reuşit să spargă forma;
sângele lui se scurge continuu în pământ
pentru că pe strada asta nu plouă niciodată,
umbrelele sunt folosite doar pentru
a copia hieroglifele de pe pietre
aici - oh! priviţi vă rog cu atenţie
covorul în care este înfăşurat -
locuieşte un om care ştie să viseze.
Puţin mai încolo, pe stânga,
se află magazinul celui care a descoperit
rotundul pământului, iar colectia sa de feţe de masă
trece drept cea mai căutată din lume.
Se spune că odată s-a oprit aici un compozitor.
Nu ducea nimic cu el şi s-a asezat
pe marginea drumului mâncând smochine
direct din pom.
Nu avea nici o umbrelă.
Nu după multă vreme,
capul i s-a desfăcut ca o nucă,
iar dinăuntru a zburat o lebădă.
De atunci, fiecare artist trebuie să aibă o casă a lui.
Da. Fiecare trebuie să aibă o casă!
Re: Turism.. Confidential :)
La smochinul din marginea drumului
Incepe o livada fara garduri
Aici pictorul si sculptorul isi beau ceaiul intre platani
Iar zaharul candel este adus proaspat, in fiecare dimineata
De vinzatorul care zilnic face ocolul pamintului pentru provizii.
Aici nu ploua niciodata ..
Si nimeni n-a fost mirat de aparitia compozitorului fara umbrela.
Nu lipsa umbrelei a despicat capul / nuca al veneticului
Ci intrebarea fetei care turna apa fierbinte in cestile vecinilor.
„ cum ati trecut de gardurile oglinda care apara fundul livezii?”
„ Mi-a soptit lebada din cap .. ca undeva exista un paun care nu poate sa vorbeasca”
Nu după multă vreme,
capul i s-a desfăcut ca o nucă,
iar dinăuntru a zburat o lebădă.
(...)
Da. Fiecare trebuie să aibă o casă!
miercuri, octombrie 07, 2009
Confidential...
Se ghemui in fotoliul urias acoperit de tesatura portocalie.. cu broderie verde.. si deschise cartea la intimplare. Tesatura nu acoperea tapiseria fotoliului ca sa o protejeze. Materialul fusese ales din doua considerente: unu la mina pentru ca era qvadruplu lat .. adica suficient pentru marimea fotoliului fara sa fie nevoie de inadituri .. (pe care .. fie vorba intre noi ea nu le agreea) si.. doi la mina .. datorita culorilor care se asortau perfect atit cu livada (in care se afla pozitionat aparent la intimplare fotoliul) cit si cu anotimpul( in care se situa.. deloc la intimplare .. livada) Isi sprijini capul pe spatarul confortabil al fotoliului si zimbi. Paunul verde tesut pe material isi sprijinea ciocul cusut (unul pe fata unul pe dos) la marginea lobului urechii ei drepte .. de parca avea ceva sa-i spuna...
0.
Placerea cititului era unul din miile de cadouri cu care se nascuse. Avea capacitatea uluitoare de a putea deschide orice carte.. citita deja sau nu.. la orice pagina.. rasfoita deja sau nu.. iar darul nativ se materializa instant ca atunci cind aprinzi lumina apasind pe comutator.
Intelegea automat contextul si traia instant senzatia ascunsa intre literele cartii ca si cind era prima data cind parcurgea textul sau a suta oara cind recitea verbele.. fara insa sa conteze actiunea dictata de ele punctual.
Prima data cind realizase ca nu e la fel cu ceilalti copii se speriase ..
Incercase atunci sa mimeze interesul pentru coperti si pentru postfata, apoi cautase explicatii la critici literari si intrebase chiar si o vecina care parea experta in cititul ponderat si sistematic, deoarece detinea o lista cu cartile lecturate in ordinea obligatorie a lecturii.. (lista care ...ulterior.. a devenit programa scolara si a fost acceptata ca unica modalitate de a dobindi cunostinte temeinice..)
De atunci trecuse mult timp si ea invatase ca nu e nevoie de metoda ca sa te bucuri de calitatile cu care te-ai nascut..
Tot de atunci .. fara sa-si fi propus.. de cite ori placerea cititului o tragea de mineca... nu se mai perpelea sa-si aminteasca exact care era lectura in curs si nici macar numele autorului sau numarul paginii la care inchisese ultima data cartea anterioara..
Pentru scurt timp, abordarea asta neortodoxa dusese la agitatie in familie si la acuzatii grave din partea vecinei metodice: cum ca e superficiala .. si chiar indolenta .. ca o sa dezvolte o aroganta nociva si chiar o sa aiba nevoie de ajutor de specialitate inainte de virsta normala de prezentare la psiholog..
Dar momentul trecuse repede .. si ea nici macar nu-l simtise ca o "situatie"... deoarce isi petrecuse secundele alea conectata la plaminii unei printese care putea sa respire sub apa (mutumita radacinii unui nufar superb in care locuia un print transformat in broscoi de un razboi pe care si-l amintea si bunica .. deoarece in perioada aia iubea un ofiter neamt, cu cizme inalte si manusi de piele neagra, pe care le arunca neglijent pe scrinul lustruit. De cite ori intra in casa se inclina ceremonios sa sarute mina bunicii si sa-i intinda elegant buchetul de liliac ales de ordonanta lui .. un baiat de la tara care iubea foarte tare florile si fura liliac ca sa uite ca e razboi)
Alunga cu dosul palmei amintirea vecinei.. ca pe un tintar deranjat...
Isi prinse in piept... la reverul pijamalei colorate... aminirea bunicii pentru cazul foarte probabil in care aparea un musafir matinal..
In livada ei nu erau insecte.. nici macar greieri .. (ca nu putuse .. copil fiind .. sa priceapa de ce ii displac... si atunci ... dupa multe incercari de acceptare.. alese sa renunte la insecte pe unicul considerent ca nu ii plac)
In livada ei primea des musafiri si asta o bucura de fiecare data .. pentru ca... la fel ca si cu cartile.. considera inutil sa aleaga oamenii dupa criterii cunoscute si indosariate.
Oricum nu avea determinarea necesara ca sa stabileasca un program de vizite asa ca hotarise de-a lungul timpului sa primeasca doar oamenii care faceau vizite la momentul oportun .. de fiecare data altul si de multe ori acelasi..
Vecinei licentiate asta i se paruse o nedreptate si o insolenta iesita din comun si refuzase sa -i mai calce pragul.
Asta .. si nu numai.. o obligase sa judece unilateral pregatirea intelectuala neconforma care se desfasura peste drum de ea.
In ciuda deselor rapoarte facute institutiilor menite sa elibereze certificate de conformitate acestea raspundeau mereu prin aceeasi scrisoare tip :
"Stimata doamna,
Multumim pentru interesul acordat educatiei tinerelor din proximitate.
Am luat la cunostinta de atrocitatile care se intimpla in cartier si, pentru ca puterea noastra este nelimitata, ne vedem nevoiti sa aplicam de solutii drastice, asa cum pe drept cuvint ati sugerat in reclamatia dumneavoastra.
Va garantam prin prezenta ca NICIODATA si SUB NICI O FORMA, faptuitoarea denuntata nu va primi de la noi nici o hirtie oficiala care sa ii permita integrarea sociala atit de necesara supravieturii.
Mai mult decit atit, in cazul in care se va adresa in aces sens oricarei institutii de profil din cartier va fi recunoscuta si refuzata, pentru ca .. asa cum bine stiti .. datorita cetatenilor de onoare ca dumneavoastra .. am construit si detinem o baza de date cu persoane nedezirabile si imposibil de integrat social.
Deoarece va vedem determinata si plina de atentie va ordonam insa prin prezenta sa indentificati si sa ne prezentati TOATE cazurile conforme din cartier, adica tinerele care RESPECTA normele noastre, cazuri pentru care putem sa eliberam certificate.
Este obligatia oricarui cetatean sa fie atent, sa convinga si indrume tinerii din jur pe calea corecta atit de necesara institutionalizarii lor si succesului profesional ulterior.
Va rugam sa priviti cu seriozitate rugamintea noastra, care, asa cum se poate observa, reprezinta o mare oportunitate de afirmare pentru dumneavoastra.
In cazul in care lunar nu ne aduceti spre aprobare un numar minim de cazuri ok ne vedem nevoiti sa va aplicam penalitati infioratoare care pot merge pina la actiuni drastice de penalizare. In ceeea ce priveste faptuitoarea, va acordam dreptul de a va spune parerea fata de pregatirea si evolutia ei la oricare colt de strada in intreg perimetrul cartierului si, mai mult decit atit posibilitatea de a o folosi ca exemplu negativ, a ceea ce nu se face, exemplu care poate fi insotit de injurii si cuvinte grele cu care sa determinati restul subiectilor sa aleaga calea corecta in viata.
Cu multumiri pentru colaborarea care inca de la primul denunt a devenit obigatoriu permanenta, asteptam raportul dumneavostra lunar, asa cum ne-ati obisnuit inca din indepartata dumneavoastra tinerete.
Semnat:
Comisia de ancheta a cazurilor grave din cartier denuntate de terti."
ii.
S-a dovedit ca vecina avea dreptate in ceea ce priveste indolenta afisata, deoarece singura care nu percepuse sentinta aplicata era faptuitoarea care, exact in momentul acuzarii, inchidea cartea cu printesa cu plamini legati la nufar.
Asta se intimpla pentru ca tocmai consumase senzatia din paginile alea si trecuse cu viteza prin aroma de trandafiri a buchetului bunicii exact la timp cit sa se ridice si sa-si faca bagajele pentru a se muta impreuna cu parintii intr-o zona rezidentiala unde descoperise cu bucurie prima ei livada.
Vecina, linistita de dreptul de insulta acordat de comisie si ocupata pina peste cap cu racolarea cazurilor - norma, nici nu observa mutarea familiei si.. in timp.. deoarece nu se mai lovi cu privirea de privirea insolenta a fetei plecate demult, uita definitiv de cazul care ii deschisese cariera fulminanta care acum se intidea la 4 scari de bloc distanta, ceea ce era cel mai mare record din cartier... la vreame ei.
Vecina muri de oboseala intr-o seara de mai pe canapeaua din hol fara sa apuce sa-si scoata cizmele, pe care le purta de 20 ani - fara sa perceapa trecerea anotimpurilor, ocupata find cu batutul la usile vecinilor cu odrasle demne de recensamint.
In casa ei comisia de constatare gasi curatenie .. pentru ca nu intrase in celelate 2 camere de alti 20 de ani dar seful comisiei strimba din nas cind observa praful asezat peste volumele din biblioteca impresionanta.. nedeschise in ultimele 4 decade.
Comisia considera asadar neconforma pastrarea curateniei mai ales.. asa cum observa stenografa prezenta obligatoriu.. " ca ce folos ca se lauda ca e literata daca nici macar praful de pe cartile alea nu a fost in stare sa-l stearga.. macar acu` la virsta asta.. cind era evident ca o sa-i intre oameni in casa sa constate decesul"
Seful comisiei vru sa fie odata in viata corect si un om cu suflet si puse stenografa sa scrie totusi ca fosta vecina a fost un cetatean onorabil.. care si-a respectat indatoririle si si-a facut norma la zi pina in momentul trecerii in nefiinta.
Stenografa insa, care ii purta pica mai ales pentru ca specializarile defunctei fusesera literatura si vizitele nu gospodaria si familia (ca in cazul fetei sale - o experta in domeniu, desi inca foarte tinara) ridica din umeri si .. bazindu-se ca e singura care intelege ce buchiseste acolo .. stenodactilografie clar "Decedata nu a reusit nici in ultima clipa sa se dovedeasca o femeie de casa ceea ce justifica lipsa familiei, a sotului si a eventualilor copii. Viata defunctei a fost o nereusita deoarece in ultimii 20 de ani nu a gatit niciodata ciorba de potroace, nu si-a schimbat televizorul si mocheta si nici nu a adaptat apartamentul la schimbarile inovatoare aparute la IKEA."
Cum seful comisiei nu stia stenodactilografie tot secretariei i-a revenit obligatia sa reciteasca si sa clasese dosarul odata intoarsa la institutie. Cu un gest de lehamite a stampilat pe el "neconform" si l-a asezat de-a valma in raftul cu toate celelalte dosare coforme si neconforme deasurpa caruia scria caligrafic deosebit "DESPRE MORTI NUMAI DE BINE".
Faptuitoarea insa nu a stiut niciodata nimic din aceste intimplari si mai ales nu a avut habar de seninte si aplicarea lor " in lipsa" pentru simplu motiv ca parasise adresa de corespondenta omitind sa anunte comisia - de a carei existenta .. din neatentie.. uitase sa ia act.
Acuma asta nu poate fi considera neaparat vina ei desi se intimplase pentru ca in loc sa citeasca somatia de prezentare la inregimentare, lipsa sistemului de lectura a facut-o sa citeasca in acelasi timp si un pasaj din Alice in Tara Minunilor in care eroina se indoia de identitate ei, lucru care a dus, cum era de asteptat la confuzie si la decizia ca somatia nu i se adresa... ca poate ea nu era Alice.. poate ca era Mebel " care stie cel mai frumos poezia cu corocodilul".
Cel putin pe asta s-a bazat pledoaria avocatului apararii numit din oficiu atunci cind, disperati de cresterea numarului de cazuri nerezolvate aparute in valuri in anii anteriori, comisia a hotarit judecarea de-a valma si inventarea unei noi categorii care sa poata fi indosariata undeva.
Vinovata a fost vecina decedata care nu a acordat suficienta atentie cazului in sine si si-a pierdut timpul cu prostii in loc sa trimita din cind in cind si informatii privitoare la faptuitoare ca sa nu i se piarda urma. Ca vezi tu, la vremea aia existau 2 posibilitati .. decesul timpuriu sau inregiminetarea in cartier. Odata inregimentati subiectii deveneau numere de dosar care apoi erau transferate sub paza stricta la nivel de sector/oras/judet/regiune/tara/continent/univers in functie de cit de mult performau si ce logevitate dovedeau. Nimeni nu a observat niciodata ca 60% din dosare nu erau niciodata transferate din cartier si ca restul pina la 90% nu depaseau mai niciodata categoria / tara/ continent, desi functionarii care le operau erau cei mai bine platiti, chiar daca aveau cel mai putin de munca. Si, pentru ca le raminea timp, vorbeau cu presa si televiziunea si dadeau interviuri si informatii iar subiectii deveneau cunoscuti chiar si dupa moarte si erau dati exemplu la racolari in cartiere.. "daca vrei sa apari la televizor.. trebuie sa semenzi acu` , de mic.. sa intri in sistem"
Bininteles ca raminea categoria de 10 % care nici nu performa, nici nu murea nici nu semna, greseli ca in orice sistem.. categorie formata din faptuitori neatenti sau doar nenorocosi ca si eroina noastra.
Mult timp acest procent nu a fost luat in seama pentru ca nici nu se stia de existenta lui, subiectii neavind dosare niciodata.
Dar deoarece de la un timp incoace .. adica in ultimii 10 ani numarul celor care semnau s-a dovedit in scadere desi rata natalitatii era in crestere, un functionar spcializat in statistica si ancheta a preluat zona de denunturi care fusese lasata la indemina calculatorului (care autogenera raspunsul initial primit de vecina la primul sau denunt oficial)
Cu oroare, functionarul observa ca erau mai multe denunturi care nu duceau nicaieri si ca, in timp, numarul subiectilor nenumerotati de sistem putea sa formeze chiar categoria de 10 % pe care instinctul lui o simtea ca exista...si care, ingrijorator, se dovedea in crestere de la o generatie la alta..
Fericit a vrut sa faca o conferinta de presa care sa-i asigure celebriatea si in cadrul careia sa anunte existenta categoriei pe care s-a hazardat chiar sa o numeasca "rebelii".
Biroul de presa al institutiei s-a innegrit de ingrijorare si l-a informat ca nu e ok, ca asa se da apa la moara, ca se mai exprima o posibilitate si ca solutia este pastrarea sub tacere a scaparii si etichetarea cu o bulina invizibila a eventualilor subiecti drept "nesistematizati". Asta in cazul in care poate fi identificat vreunul!!! Ca asa si Yeti si ET tot in categoria asta pot sa intre, doar ca nu stie nimeni daca exista sau sunt doar legende.
Si ca oricum, mai devreme sau mai tirziu, eventualii subiecti in cauza se vor da singuri de gol si vor veni in ghearele sistemului.. ca fluturii la bec... ca doar vorba aia.. o sa vrea sa se indragosteasca, sa lucreze, sa isi cumpere case si vor interactiona cu subiectii inregimentati care vor observa imediat diferenta.
Doct, psihologul biroului de presa a explicat: daca nu le oferim o categorie in care sa se ascunda si sa traieasca ei intre ei se vor simti ciudati, marginalizati, singuri si nebuni si, mai devreme sau mai tirziu se vor amesteca cu specialistii nostri .. " pina la omogenizare" adauga de la sine stenodactilografa specializata in gospodarie...
Acestea fiind spuse... sedinta se incheie si nu fu inventata nici o categorie toata lumea fiind de acord ca timpul le rezolva pe toate.
Functionarul habotnic care descoperise neregula nu s-a oprit insa aici si a inceput singur categoria "rebelii" care, in timp, a adunat tot mai multi nemultumiti din sistem .. de tipul fetei-gospodine a stenografei (care s-a plictisit de pus muraturi dindu-si seama ca poate mai mult.In secret isi dorise intotdeauna sa se specializeze - ca vecina defuncta - in litere si vizite) Asadar noua categorie a adunat subiecti care se credeau unici, speciali si care simteau nevoia sa se afirme... cel putin pina la nivel de regiune/tara/continent.
Institutia a privit cu ingaduinta categoria.. in fond era doar o alta categorie, dosarele se puteau completa.. Asadar s-a mai facut o stampila cu "rebelii" si au fost lasati sa evolueze linistit.. ca pina la urma.. daca ai dosar poti sa-ti vezi de viata .. sa platesti taxe etc... si sa sfirsesti linistit in raftul cu "despre morti numai de bine"... deci nu provoaca nici un neajuns sistemului sistematic.. Plus ca asigura si imposibilitatea de revolte cum ca sistemul e totalitar, invechit si nu e de acord cu dezvolatrea si evolutia.
Ba chiar stenografa a redactat un act .. pe ascuns.. prin care data existenta rebelilor de la sedinta mare cind s-a ridicat prima data problema. A inregistrat-o pe fiica ei drept prima rebela vreodata indosariata in categorie.. cum ar veni.. un fel de initiatoare... ceea ce i-a adus acesteia (post mortem) toata faima cuvenita de drept functionarului descoperitor... care inca mai este in viata si acum. Spre deosebire de gospodina rebela, care a renuntat la sarmale si a scos un LP murind apoi suspect in urma unei supradoze de cocaina pe care a folosit-o la o prajitura aniversara in loc de faina, ex functionarul discuta politica in parc cu porumbeii si povesteste copiilor de rebeli cu cercei in nas cum ca el a descoperit si inventat categoria. Asta .. din nefericire... il face de risul generatiilor ulterioare..
Astia mici nu au cum sa accepte ca ei poarta cartilagiile strapunse de ace pentru ca tataie asta a inventat ceea ce tocmai inventeaza ei acum ahahahaha... ca scrie si la categorie si la dosar: rebel e ala care nu accepta nimic niciodata.. ce pula mea! ahahaha
0.
Intelegea automat contextul si traia instant senzatia ascunsa intre literele cartii ca si cind era prima data cind parcurgea textul sau a suta oara cind recitea verbele.. fara insa sa conteze actiunea dictata de ele punctual.
Prima data cind realizase ca nu e la fel cu ceilalti copii se speriase ..
Incercase atunci sa mimeze interesul pentru coperti si pentru postfata, apoi cautase explicatii la critici literari si intrebase chiar si o vecina care parea experta in cititul ponderat si sistematic, deoarece detinea o lista cu cartile lecturate in ordinea obligatorie a lecturii.. (lista care ...ulterior.. a devenit programa scolara si a fost acceptata ca unica modalitate de a dobindi cunostinte temeinice..)
De atunci trecuse mult timp si ea invatase ca nu e nevoie de metoda ca sa te bucuri de calitatile cu care te-ai nascut..
Tot de atunci .. fara sa-si fi propus.. de cite ori placerea cititului o tragea de mineca... nu se mai perpelea sa-si aminteasca exact care era lectura in curs si nici macar numele autorului sau numarul paginii la care inchisese ultima data cartea anterioara..
Pentru scurt timp, abordarea asta neortodoxa dusese la agitatie in familie si la acuzatii grave din partea vecinei metodice: cum ca e superficiala .. si chiar indolenta .. ca o sa dezvolte o aroganta nociva si chiar o sa aiba nevoie de ajutor de specialitate inainte de virsta normala de prezentare la psiholog..
Dar momentul trecuse repede .. si ea nici macar nu-l simtise ca o "situatie"... deoarce isi petrecuse secundele alea conectata la plaminii unei printese care putea sa respire sub apa (mutumita radacinii unui nufar superb in care locuia un print transformat in broscoi de un razboi pe care si-l amintea si bunica .. deoarece in perioada aia iubea un ofiter neamt, cu cizme inalte si manusi de piele neagra, pe care le arunca neglijent pe scrinul lustruit. De cite ori intra in casa se inclina ceremonios sa sarute mina bunicii si sa-i intinda elegant buchetul de liliac ales de ordonanta lui .. un baiat de la tara care iubea foarte tare florile si fura liliac ca sa uite ca e razboi)
i.
Alunga cu dosul palmei amintirea vecinei.. ca pe un tintar deranjat...
Isi prinse in piept... la reverul pijamalei colorate... aminirea bunicii pentru cazul foarte probabil in care aparea un musafir matinal..
In livada ei nu erau insecte.. nici macar greieri .. (ca nu putuse .. copil fiind .. sa priceapa de ce ii displac... si atunci ... dupa multe incercari de acceptare.. alese sa renunte la insecte pe unicul considerent ca nu ii plac)
In livada ei primea des musafiri si asta o bucura de fiecare data .. pentru ca... la fel ca si cu cartile.. considera inutil sa aleaga oamenii dupa criterii cunoscute si indosariate.
Oricum nu avea determinarea necesara ca sa stabileasca un program de vizite asa ca hotarise de-a lungul timpului sa primeasca doar oamenii care faceau vizite la momentul oportun .. de fiecare data altul si de multe ori acelasi..
Vecinei licentiate asta i se paruse o nedreptate si o insolenta iesita din comun si refuzase sa -i mai calce pragul.
Asta .. si nu numai.. o obligase sa judece unilateral pregatirea intelectuala neconforma care se desfasura peste drum de ea.
In ciuda deselor rapoarte facute institutiilor menite sa elibereze certificate de conformitate acestea raspundeau mereu prin aceeasi scrisoare tip :
"Stimata doamna,
Multumim pentru interesul acordat educatiei tinerelor din proximitate.
Am luat la cunostinta de atrocitatile care se intimpla in cartier si, pentru ca puterea noastra este nelimitata, ne vedem nevoiti sa aplicam de solutii drastice, asa cum pe drept cuvint ati sugerat in reclamatia dumneavoastra.
Va garantam prin prezenta ca NICIODATA si SUB NICI O FORMA, faptuitoarea denuntata nu va primi de la noi nici o hirtie oficiala care sa ii permita integrarea sociala atit de necesara supravieturii.
Mai mult decit atit, in cazul in care se va adresa in aces sens oricarei institutii de profil din cartier va fi recunoscuta si refuzata, pentru ca .. asa cum bine stiti .. datorita cetatenilor de onoare ca dumneavoastra .. am construit si detinem o baza de date cu persoane nedezirabile si imposibil de integrat social.
Deoarece va vedem determinata si plina de atentie va ordonam insa prin prezenta sa indentificati si sa ne prezentati TOATE cazurile conforme din cartier, adica tinerele care RESPECTA normele noastre, cazuri pentru care putem sa eliberam certificate.
Este obligatia oricarui cetatean sa fie atent, sa convinga si indrume tinerii din jur pe calea corecta atit de necesara institutionalizarii lor si succesului profesional ulterior.
Va rugam sa priviti cu seriozitate rugamintea noastra, care, asa cum se poate observa, reprezinta o mare oportunitate de afirmare pentru dumneavoastra.
In cazul in care lunar nu ne aduceti spre aprobare un numar minim de cazuri ok ne vedem nevoiti sa va aplicam penalitati infioratoare care pot merge pina la actiuni drastice de penalizare. In ceeea ce priveste faptuitoarea, va acordam dreptul de a va spune parerea fata de pregatirea si evolutia ei la oricare colt de strada in intreg perimetrul cartierului si, mai mult decit atit posibilitatea de a o folosi ca exemplu negativ, a ceea ce nu se face, exemplu care poate fi insotit de injurii si cuvinte grele cu care sa determinati restul subiectilor sa aleaga calea corecta in viata.
Cu multumiri pentru colaborarea care inca de la primul denunt a devenit obigatoriu permanenta, asteptam raportul dumneavostra lunar, asa cum ne-ati obisnuit inca din indepartata dumneavoastra tinerete.
Semnat:
Comisia de ancheta a cazurilor grave din cartier denuntate de terti."
ii.
S-a dovedit ca vecina avea dreptate in ceea ce priveste indolenta afisata, deoarece singura care nu percepuse sentinta aplicata era faptuitoarea care, exact in momentul acuzarii, inchidea cartea cu printesa cu plamini legati la nufar.
Asta se intimpla pentru ca tocmai consumase senzatia din paginile alea si trecuse cu viteza prin aroma de trandafiri a buchetului bunicii exact la timp cit sa se ridice si sa-si faca bagajele pentru a se muta impreuna cu parintii intr-o zona rezidentiala unde descoperise cu bucurie prima ei livada.
Vecina, linistita de dreptul de insulta acordat de comisie si ocupata pina peste cap cu racolarea cazurilor - norma, nici nu observa mutarea familiei si.. in timp.. deoarece nu se mai lovi cu privirea de privirea insolenta a fetei plecate demult, uita definitiv de cazul care ii deschisese cariera fulminanta care acum se intidea la 4 scari de bloc distanta, ceea ce era cel mai mare record din cartier... la vreame ei.
Vecina muri de oboseala intr-o seara de mai pe canapeaua din hol fara sa apuce sa-si scoata cizmele, pe care le purta de 20 ani - fara sa perceapa trecerea anotimpurilor, ocupata find cu batutul la usile vecinilor cu odrasle demne de recensamint.
In casa ei comisia de constatare gasi curatenie .. pentru ca nu intrase in celelate 2 camere de alti 20 de ani dar seful comisiei strimba din nas cind observa praful asezat peste volumele din biblioteca impresionanta.. nedeschise in ultimele 4 decade.
Comisia considera asadar neconforma pastrarea curateniei mai ales.. asa cum observa stenografa prezenta obligatoriu.. " ca ce folos ca se lauda ca e literata daca nici macar praful de pe cartile alea nu a fost in stare sa-l stearga.. macar acu` la virsta asta.. cind era evident ca o sa-i intre oameni in casa sa constate decesul"
Seful comisiei vru sa fie odata in viata corect si un om cu suflet si puse stenografa sa scrie totusi ca fosta vecina a fost un cetatean onorabil.. care si-a respectat indatoririle si si-a facut norma la zi pina in momentul trecerii in nefiinta.
Stenografa insa, care ii purta pica mai ales pentru ca specializarile defunctei fusesera literatura si vizitele nu gospodaria si familia (ca in cazul fetei sale - o experta in domeniu, desi inca foarte tinara) ridica din umeri si .. bazindu-se ca e singura care intelege ce buchiseste acolo .. stenodactilografie clar "Decedata nu a reusit nici in ultima clipa sa se dovedeasca o femeie de casa ceea ce justifica lipsa familiei, a sotului si a eventualilor copii. Viata defunctei a fost o nereusita deoarece in ultimii 20 de ani nu a gatit niciodata ciorba de potroace, nu si-a schimbat televizorul si mocheta si nici nu a adaptat apartamentul la schimbarile inovatoare aparute la IKEA."
Cum seful comisiei nu stia stenodactilografie tot secretariei i-a revenit obligatia sa reciteasca si sa clasese dosarul odata intoarsa la institutie. Cu un gest de lehamite a stampilat pe el "neconform" si l-a asezat de-a valma in raftul cu toate celelalte dosare coforme si neconforme deasurpa caruia scria caligrafic deosebit "DESPRE MORTI NUMAI DE BINE".
Faptuitoarea insa nu a stiut niciodata nimic din aceste intimplari si mai ales nu a avut habar de seninte si aplicarea lor " in lipsa" pentru simplu motiv ca parasise adresa de corespondenta omitind sa anunte comisia - de a carei existenta .. din neatentie.. uitase sa ia act.
Acuma asta nu poate fi considera neaparat vina ei desi se intimplase pentru ca in loc sa citeasca somatia de prezentare la inregimentare, lipsa sistemului de lectura a facut-o sa citeasca in acelasi timp si un pasaj din Alice in Tara Minunilor in care eroina se indoia de identitate ei, lucru care a dus, cum era de asteptat la confuzie si la decizia ca somatia nu i se adresa... ca poate ea nu era Alice.. poate ca era Mebel " care stie cel mai frumos poezia cu corocodilul".
Cel putin pe asta s-a bazat pledoaria avocatului apararii numit din oficiu atunci cind, disperati de cresterea numarului de cazuri nerezolvate aparute in valuri in anii anteriori, comisia a hotarit judecarea de-a valma si inventarea unei noi categorii care sa poata fi indosariata undeva.
Vinovata a fost vecina decedata care nu a acordat suficienta atentie cazului in sine si si-a pierdut timpul cu prostii in loc sa trimita din cind in cind si informatii privitoare la faptuitoare ca sa nu i se piarda urma. Ca vezi tu, la vremea aia existau 2 posibilitati .. decesul timpuriu sau inregiminetarea in cartier. Odata inregimentati subiectii deveneau numere de dosar care apoi erau transferate sub paza stricta la nivel de sector/oras/judet/regiune/tara/continent/univers in functie de cit de mult performau si ce logevitate dovedeau. Nimeni nu a observat niciodata ca 60% din dosare nu erau niciodata transferate din cartier si ca restul pina la 90% nu depaseau mai niciodata categoria / tara/ continent, desi functionarii care le operau erau cei mai bine platiti, chiar daca aveau cel mai putin de munca. Si, pentru ca le raminea timp, vorbeau cu presa si televiziunea si dadeau interviuri si informatii iar subiectii deveneau cunoscuti chiar si dupa moarte si erau dati exemplu la racolari in cartiere.. "daca vrei sa apari la televizor.. trebuie sa semenzi acu` , de mic.. sa intri in sistem"
iii.
Bininteles ca raminea categoria de 10 % care nici nu performa, nici nu murea nici nu semna, greseli ca in orice sistem.. categorie formata din faptuitori neatenti sau doar nenorocosi ca si eroina noastra.
Mult timp acest procent nu a fost luat in seama pentru ca nici nu se stia de existenta lui, subiectii neavind dosare niciodata.
Dar deoarece de la un timp incoace .. adica in ultimii 10 ani numarul celor care semnau s-a dovedit in scadere desi rata natalitatii era in crestere, un functionar spcializat in statistica si ancheta a preluat zona de denunturi care fusese lasata la indemina calculatorului (care autogenera raspunsul initial primit de vecina la primul sau denunt oficial)
Cu oroare, functionarul observa ca erau mai multe denunturi care nu duceau nicaieri si ca, in timp, numarul subiectilor nenumerotati de sistem putea sa formeze chiar categoria de 10 % pe care instinctul lui o simtea ca exista...si care, ingrijorator, se dovedea in crestere de la o generatie la alta..
Fericit a vrut sa faca o conferinta de presa care sa-i asigure celebriatea si in cadrul careia sa anunte existenta categoriei pe care s-a hazardat chiar sa o numeasca "rebelii".
Biroul de presa al institutiei s-a innegrit de ingrijorare si l-a informat ca nu e ok, ca asa se da apa la moara, ca se mai exprima o posibilitate si ca solutia este pastrarea sub tacere a scaparii si etichetarea cu o bulina invizibila a eventualilor subiecti drept "nesistematizati". Asta in cazul in care poate fi identificat vreunul!!! Ca asa si Yeti si ET tot in categoria asta pot sa intre, doar ca nu stie nimeni daca exista sau sunt doar legende.
Si ca oricum, mai devreme sau mai tirziu, eventualii subiecti in cauza se vor da singuri de gol si vor veni in ghearele sistemului.. ca fluturii la bec... ca doar vorba aia.. o sa vrea sa se indragosteasca, sa lucreze, sa isi cumpere case si vor interactiona cu subiectii inregimentati care vor observa imediat diferenta.
Doct, psihologul biroului de presa a explicat: daca nu le oferim o categorie in care sa se ascunda si sa traieasca ei intre ei se vor simti ciudati, marginalizati, singuri si nebuni si, mai devreme sau mai tirziu se vor amesteca cu specialistii nostri .. " pina la omogenizare" adauga de la sine stenodactilografa specializata in gospodarie...
Acestea fiind spuse... sedinta se incheie si nu fu inventata nici o categorie toata lumea fiind de acord ca timpul le rezolva pe toate.
Functionarul habotnic care descoperise neregula nu s-a oprit insa aici si a inceput singur categoria "rebelii" care, in timp, a adunat tot mai multi nemultumiti din sistem .. de tipul fetei-gospodine a stenografei (care s-a plictisit de pus muraturi dindu-si seama ca poate mai mult.In secret isi dorise intotdeauna sa se specializeze - ca vecina defuncta - in litere si vizite) Asadar noua categorie a adunat subiecti care se credeau unici, speciali si care simteau nevoia sa se afirme... cel putin pina la nivel de regiune/tara/continent.
Institutia a privit cu ingaduinta categoria.. in fond era doar o alta categorie, dosarele se puteau completa.. Asadar s-a mai facut o stampila cu "rebelii" si au fost lasati sa evolueze linistit.. ca pina la urma.. daca ai dosar poti sa-ti vezi de viata .. sa platesti taxe etc... si sa sfirsesti linistit in raftul cu "despre morti numai de bine"... deci nu provoaca nici un neajuns sistemului sistematic.. Plus ca asigura si imposibilitatea de revolte cum ca sistemul e totalitar, invechit si nu e de acord cu dezvolatrea si evolutia.
Ba chiar stenografa a redactat un act .. pe ascuns.. prin care data existenta rebelilor de la sedinta mare cind s-a ridicat prima data problema. A inregistrat-o pe fiica ei drept prima rebela vreodata indosariata in categorie.. cum ar veni.. un fel de initiatoare... ceea ce i-a adus acesteia (post mortem) toata faima cuvenita de drept functionarului descoperitor... care inca mai este in viata si acum. Spre deosebire de gospodina rebela, care a renuntat la sarmale si a scos un LP murind apoi suspect in urma unei supradoze de cocaina pe care a folosit-o la o prajitura aniversara in loc de faina, ex functionarul discuta politica in parc cu porumbeii si povesteste copiilor de rebeli cu cercei in nas cum ca el a descoperit si inventat categoria. Asta .. din nefericire... il face de risul generatiilor ulterioare..
Astia mici nu au cum sa accepte ca ei poarta cartilagiile strapunse de ace pentru ca tataie asta a inventat ceea ce tocmai inventeaza ei acum ahahahaha... ca scrie si la categorie si la dosar: rebel e ala care nu accepta nimic niciodata.. ce pula mea! ahahaha
iv.
Dar sa lasam istoria si statistica si sa ne intoarcem in livada faptuitoarei care, in timp, nu a ispasit nici o pedeapsa din punctul ei de vedere, pentru ca nici nu stia ca a fost vreodata acuzata de ceva.
Datorita calitatilor ei native, cum ar fi cititul oricarui pasaj oricind primitul de vizite la momentul potrivit si multe altele, dar mai ales din cauza lipsei categoriei in care sa se integreze, tinara a haladuit in toate directiile si sistemul s-a facut ca nu o vede.
Mai mult decit atit, ingnorarea vadita din partea sistemului, i-a permis sa aiba o copilarie fericita si o adolescenta rebela, ceea ce era si normal pentru virsta aia... asa cum insasi sistemul (printr-o fericita coincidenta datorata unui functionar habotnic) acceptase deja...
Amestecata printre cei de virsta ei a trait continuu cu senzatia ca nu e singura ci din contra, e libera sa faca ce vrea, ceea ce era adevarat, dar care i-a adus un tip de probleme pe care ea nu putea sa le identifice si nimeni nu putea sa le rezolve.
Pentru ca sistemul are grija de subiectii lui dar nu are solutii pentru nesubiectii lui.
In timp, ca sa nu isi piarda optimismul si cheful de viata, si-a dezvoltat un sistem propriu care i se aplica ei si care nu deranja sistemul universal, desi uneori actiunile ei libertine sau entuziaste zguduiau pina si pe cel mai rebel dintre rebeli.
Parintii au pus asta pe seama virstei si, ulterior, nu si-au mai baut capul cu aceasta problema inexistenta. Mai ales pentru ca faptuitoarea a invatat, fara sa-si dea seama, sa zica cum zic ei si sa faca ce vrea ea si mai ales cind vrea ea.
Asa ca folosindu-si toate calitatile native, a reusit sa-si amenajeze o livada fara reguli, in care cei care faceau parte din sistem nu aveau cum sa intre, pentru ca nu aveau ce reguli sa respecte!!
Multumita, a inceput sa traiasca asa, cu livada deschisa oricui si cu linistea ca nu o deranjaza nimeni .. In livada poposeau doar cei asemenea ei, care nu au nevoie de reguli ca sa nu calce florile si nu au nevoie de bibliografie obligatorie ca sa isi citeasca cartile.
" Se ghemui in fotoliul urias acoperit de tesatura portocalie cu broderie verde si deschise cartea la intimplare. Tesatura nu acoperea tapiseria fotoliului ca sa o protejeze!!!
Placerea cititului era unul din miile de cadouri cu care se nascuse. Avea capacitatea uluitoare de a putea deschide orice carte, citita deja sau nu, la orice pagina, rasfoita deja sau nu, iar darul nativ se materializa instant ca atunci cind aprinzi lumina apasind pe comutator.
Prima data cind realizase ca nu e la fel cu ceilalti copii se speriase. De atunci trecuse mult timp si ea invatase ca nu e nevoie de metoda ca sa te bucuri de calitatile cu care te-ai nascut.
Pentru scurt timp abordarea asta neortodoxa dusese la agitatie in familie si la acuzatii grave din partea unei vecine.
Dar momentul trecuse repede si ea nici macar nu-l simtise ca o "situatie"deoarce isi petrecuse secundele alea conectata la plaminii unei printese care putea sa respire sub apa.
Alunga cu dosul palmei amintirea vecinei ca pe un tintar deranjat.
In livada ei nu erau insecte, nici macar greieri (ca nu putuse, copil fiind, sa priceapa de ce ii displac si atunci, dupa multe incercari de acceptare, alesese sa renunte la insecte pe unicul considerent ca nu ii plac)
In livada ei primea des musafiri si asta o bucura de fiecare data pentru ca, la fel ca si cu cartile, considera inutil sa aleaga oamenii dupa criterii cunoscute si indosariate.
In timp si-a dezvoltat un sistem propriu care i se aplica ei si care nu deranja sistemul universal.
Multumita, a inceput sa traiasca asa cu livada deschisa oricui, cu linistea ca nu o viziteaza decit cei care nu au nevoie de reguli ca sa nu calce florile si nu au nevoie de bibliografie obligatorie ca sa isi lectureze cartile.
Isi prinse in piept, la reverul pijamalei colorate, aminirea bunicii pentru cazul foarte probabil in care aparea un musafir matinal. Livada ei avea garduri de sticla iar ea avea privirea buna.. Astfel , oricind se aproia cineva, ea putea sa- l vada de departe... si nimeni nu avea cum sa o gaeseasca nepregatita, fara biscuiti pe masa sau fara ceasca de cafea pregatita deja..
Sorbi cafeaua aburinda din cana galbena si se scufunda in fumul tigarii care o invaluia prietenos in afara si inauntrul ei.
Se lasa sa pluteasca intre rindurile cartii fara coperti si fara autor nominalizat la inceput, savurind in acelasi timp aroma cafelei, frumusetea fumului de tigara si curiozitatea fata de senzatia ascunsa in literele paginilor ... in acea surprinzatoare dimineata de toamna timpurie..
Isi sprijini capul pe spatarul confortabil al fotoliului. Paunul verde tesut pe material isi sprijinea ciocul cusut (unul pe fata unul pe dos) la marginea lobului urechii ei drepte. Parca avea ceva sa-i spuna...
Daca nu ar fi avut ciocul imobilizat de tesatura portocalie... i-ar fi putut spune ca livada aia frumoasa... are garduri tip oglinda.. ca geamurile de office buildings..
Ea, din interior, vede exact peisajul si oamenii care trec pe la liziera livezii, ii vede clar pe toti cei care se opresc. Ea ii saluta iar ei... intorc capul ingroziti si inchid ochii intorc spatele si a doua oara evita zona...
Ei , din exterior, se oglindesc in gardurile livezii si nu o vad niciodata pe ea.. deoarece fatada - oglinda reflecta doar interiorul lor.. si asta ii face sa se indeparteze..
Din livada ei .. faptuitoarea priveste trist... de ce fuge toata lumea cind ma vede prin geam? probabil ca sunt urita!.. de ce nu- mi raspunde nimeni? probabil ca sunt proasta.. etc. De ce se strimba toti cind ma apropii de ei... ?? probabil ca gresesc eu undeva.. !!! etc.
Poate .. psihologul biroului avea dreptate.. "daca nu le oferim o categorie in care sa se ascunda si sa traieasca ei intre ei se vor simti ciudati, marginalizati, singuri si nebuni si, mai devreme sau mai tirziu se vor amesteca cu specialistii nostri .. " pina la omogenizare"...
sau poate ca nu.. :))
Datorita calitatilor ei native, cum ar fi cititul oricarui pasaj oricind primitul de vizite la momentul potrivit si multe altele, dar mai ales din cauza lipsei categoriei in care sa se integreze, tinara a haladuit in toate directiile si sistemul s-a facut ca nu o vede.
Mai mult decit atit, ingnorarea vadita din partea sistemului, i-a permis sa aiba o copilarie fericita si o adolescenta rebela, ceea ce era si normal pentru virsta aia... asa cum insasi sistemul (printr-o fericita coincidenta datorata unui functionar habotnic) acceptase deja...
Amestecata printre cei de virsta ei a trait continuu cu senzatia ca nu e singura ci din contra, e libera sa faca ce vrea, ceea ce era adevarat, dar care i-a adus un tip de probleme pe care ea nu putea sa le identifice si nimeni nu putea sa le rezolve.
Pentru ca sistemul are grija de subiectii lui dar nu are solutii pentru nesubiectii lui.
In timp, ca sa nu isi piarda optimismul si cheful de viata, si-a dezvoltat un sistem propriu care i se aplica ei si care nu deranja sistemul universal, desi uneori actiunile ei libertine sau entuziaste zguduiau pina si pe cel mai rebel dintre rebeli.
Parintii au pus asta pe seama virstei si, ulterior, nu si-au mai baut capul cu aceasta problema inexistenta. Mai ales pentru ca faptuitoarea a invatat, fara sa-si dea seama, sa zica cum zic ei si sa faca ce vrea ea si mai ales cind vrea ea.
Asa ca folosindu-si toate calitatile native, a reusit sa-si amenajeze o livada fara reguli, in care cei care faceau parte din sistem nu aveau cum sa intre, pentru ca nu aveau ce reguli sa respecte!!
Multumita, a inceput sa traiasca asa, cu livada deschisa oricui si cu linistea ca nu o deranjaza nimeni .. In livada poposeau doar cei asemenea ei, care nu au nevoie de reguli ca sa nu calce florile si nu au nevoie de bibliografie obligatorie ca sa isi citeasca cartile.
v.
" Se ghemui in fotoliul urias acoperit de tesatura portocalie cu broderie verde si deschise cartea la intimplare. Tesatura nu acoperea tapiseria fotoliului ca sa o protejeze!!!
Placerea cititului era unul din miile de cadouri cu care se nascuse. Avea capacitatea uluitoare de a putea deschide orice carte, citita deja sau nu, la orice pagina, rasfoita deja sau nu, iar darul nativ se materializa instant ca atunci cind aprinzi lumina apasind pe comutator.
Prima data cind realizase ca nu e la fel cu ceilalti copii se speriase. De atunci trecuse mult timp si ea invatase ca nu e nevoie de metoda ca sa te bucuri de calitatile cu care te-ai nascut.
Pentru scurt timp abordarea asta neortodoxa dusese la agitatie in familie si la acuzatii grave din partea unei vecine.
Dar momentul trecuse repede si ea nici macar nu-l simtise ca o "situatie"deoarce isi petrecuse secundele alea conectata la plaminii unei printese care putea sa respire sub apa.
Alunga cu dosul palmei amintirea vecinei ca pe un tintar deranjat.
In livada ei nu erau insecte, nici macar greieri (ca nu putuse, copil fiind, sa priceapa de ce ii displac si atunci, dupa multe incercari de acceptare, alesese sa renunte la insecte pe unicul considerent ca nu ii plac)
In livada ei primea des musafiri si asta o bucura de fiecare data pentru ca, la fel ca si cu cartile, considera inutil sa aleaga oamenii dupa criterii cunoscute si indosariate.
In timp si-a dezvoltat un sistem propriu care i se aplica ei si care nu deranja sistemul universal.
Multumita, a inceput sa traiasca asa cu livada deschisa oricui, cu linistea ca nu o viziteaza decit cei care nu au nevoie de reguli ca sa nu calce florile si nu au nevoie de bibliografie obligatorie ca sa isi lectureze cartile.
Isi prinse in piept, la reverul pijamalei colorate, aminirea bunicii pentru cazul foarte probabil in care aparea un musafir matinal. Livada ei avea garduri de sticla iar ea avea privirea buna.. Astfel , oricind se aproia cineva, ea putea sa- l vada de departe... si nimeni nu avea cum sa o gaeseasca nepregatita, fara biscuiti pe masa sau fara ceasca de cafea pregatita deja..
Sorbi cafeaua aburinda din cana galbena si se scufunda in fumul tigarii care o invaluia prietenos in afara si inauntrul ei.
Se lasa sa pluteasca intre rindurile cartii fara coperti si fara autor nominalizat la inceput, savurind in acelasi timp aroma cafelei, frumusetea fumului de tigara si curiozitatea fata de senzatia ascunsa in literele paginilor ... in acea surprinzatoare dimineata de toamna timpurie..
Isi sprijini capul pe spatarul confortabil al fotoliului. Paunul verde tesut pe material isi sprijinea ciocul cusut (unul pe fata unul pe dos) la marginea lobului urechii ei drepte. Parca avea ceva sa-i spuna...
Daca nu ar fi avut ciocul imobilizat de tesatura portocalie... i-ar fi putut spune ca livada aia frumoasa... are garduri tip oglinda.. ca geamurile de office buildings..
Ea, din interior, vede exact peisajul si oamenii care trec pe la liziera livezii, ii vede clar pe toti cei care se opresc. Ea ii saluta iar ei... intorc capul ingroziti si inchid ochii intorc spatele si a doua oara evita zona...
Ei , din exterior, se oglindesc in gardurile livezii si nu o vad niciodata pe ea.. deoarece fatada - oglinda reflecta doar interiorul lor.. si asta ii face sa se indeparteze..
Din livada ei .. faptuitoarea priveste trist... de ce fuge toata lumea cind ma vede prin geam? probabil ca sunt urita!.. de ce nu- mi raspunde nimeni? probabil ca sunt proasta.. etc. De ce se strimba toti cind ma apropii de ei... ?? probabil ca gresesc eu undeva.. !!! etc.
Poate .. psihologul biroului avea dreptate.. "daca nu le oferim o categorie in care sa se ascunda si sa traieasca ei intre ei se vor simti ciudati, marginalizati, singuri si nebuni si, mai devreme sau mai tirziu se vor amesteca cu specialistii nostri .. " pina la omogenizare"...
sau poate ca nu.. :))
Neconcluziv.. de vara..
vara a trecut.. mi-e clar..
ce tare... sa incep un mail neconcluziv cu o concluzie.. atit de inertiala sunt.. :)
poate lipsa concluziilor tot o concluzie e.. dar nu asta vreau sa dezbat sub ochii mei acum.. :)
poate ... vorba ta . ... nu am trecut examentul final al verii trecute si de aceea concluzia intirzie sa apara.. sau poate tocmai asta era miza examenului: disparitia concluziei ca finalitate care marcheza sezonul.. sau extrasezonul... nu stiu..
mi-a disparut in schimb starea de confuzie ceea ce e ciudat in lipsa concluziei.. si asta ma confuzeaza.. :) si tot asa la infinit...
stai.. sa ma lamuresc cu ce am ramas.. :) ..
pai... ca de fiecare data cu miliarde de amanunte.. din care imi sar in ochi senzatii si cuvinte si incepturi de fraza sau acordul final al unei melodii.. inceputul unui rasarit de soare si apusul de luna in nori la mijlocul unei nopti reci de vara.. doua respiratii si o pereche de jeans + 1 tricou + o pereche de bascheti albi murdari de nisip pietrificat ..
asa .. cum spuneam... cind am ajuns acasa si mi-am rastrunat bagajele am realizat ca m-am intors incarcata cu multe bucati de puzzle pe care le-am rasturnat pe parchet si am ramas asa .. ... cu ochii la ele ... incercind sa-mi dau seama care e imaginea generala pe care o formeaza..
dupa o luna si niste alte niste zile.. cu ochii inrositi de la concentrare si cu picioarele amortite de la pozitia imposibila in care am stat .. m-am ridicat sa-mi aprind o tigara.. si sa ma lamuresc de ce nu reusesc sa-mi dau seama de intreg..
am trecut prin toate starile.. furie.. neputinta.. speranta (cind doua piese se lipeau perfect si pareau ca ilustreaza inceputul unui colt de cer.. sau de mare.. ).. isterie (cind nu puteam sa duc imaginea mai departe si nu intelegeam unde pula mea sunt pescarusii care exista pe cerul de vara si de ce mortii ma-sii nu gasesc o creasta de val daca e vorba de un mijloc de mare).. fericire .. nefericire.. m-am acuzat pe rind ca sunt extraordinar de desteapta si infinit de proasta.. am trait convingerea ca sunt si urita uneori.. si ca pozitia in care stau nu face decit sa-mi accentueze defectele.. apoi am revenit si m-am autoconvins ca sunt nemuritoare.. si iar m-am prabusit in depresie.. ca ce folos ca sunt nemuritoare daca sunt una urita si proasta si fara imaginatie si fara putere de intelegere...
am concluzionat de nenumarate ori.. gresit de fiecare data: trebuie ca e marea cu un tarm.. a.. da .. stiu .. e circiuma aia care imi place cu apusul perfect.. nu.. e dimineata aia speciala... ooo.. ce proasta sunt.. sunt eu.. in toata splendoarea mea.. ba nu .. in toata uritenia mea.. si tot asa.. un carusel infinit de senzatii care toate pareau cel putin concluzia finala..
in ultimele 2 saptamini timpul a luat-o razna si nu l-am mai putut percepe deloc.. mi se pare la o eternitate distanta duminica de acum 2 saptamini si cel putin la niste veacuri departare dimineata de simbata trecuta cind toamna insista sa se expuna.. parca vorbesc de toamna trecuta .. deja :)) dar mi se pare la o luna distanta anul 2001 si prabusirea turnurilor alora din America.. si duminica de vara din copilarie cind am plecat la strand la risnov unde am mincat pateu si chiftelute si rosii taiate de bunica pe un prosop de bucatarie roz cu alb si cu franjuri mari...
in dimineata asta m-am trezit ca realizez.. cum bucatile de puzzle colectate vara asta nu sunt suficiente pentru o imagine completa.. cum trebuie sa rascolesc in dulapul cu piese de puzzle colectionate acum o vara.. acum 2 veri.. acum 30 de primaveri si 27 de ierni si tot asa..
cum sa trag o concuzie finala cu niste elemente finite.. la care sa ma raportez exclusiv? gresit complet!!! dar .. deasemenea .. cum sa o fac fara ele???
si m-am dat 3 pasi in spate si am realizat ca de fapt nu conteaza.. conteaza ca ce am colectionat vara asta o sa folosesc toamna asta laolata cu ce am descoperit primavara trecuta si iarna de acum 20 de ani.. si ca meditatia nu insemna transpunerea in rational a senzatiilor si nici explicarea lor prozaica.. asa cum gresit abordasem eu directia.. ci inseamna trezirea unui nou nivel de constiinta in care elementele colectionate au puteri magice care pot fi exprimate..
probabil ca suna perfect criptic ce spun .. dar asta se intimpla pentru ca ceea ce traiesti nu poti sa prinzi in cuvinte, pentru ca ceea ce simti nu poate fi inmagazinat in siruri de litere si ceea ce te face sa plingi sau sa rizi nu e un obiect sau ceva tangibil..un gest sau un cuvint ...
poate ca de aia ... oamenii .. ca sa aiba un loc pe care sa puna degetul si sa nu isi piarda mintile ... spun ca sufletul isi are locul in inima.. ca si cind transplantul de inima ti-ar putea modifica senzatiile deja traite sau ti-ar aduce bagajele cu senzatii ale celui care iti da inima lui..
vara asta .. eu... am reinvatat : sa pling si sa rid.. sa dansez si sa beau.. sa cad si sa ma ridic.. sa vorbesc si sa tac.. sa spun si sa ascult.. sa vreau si sa renunt.. sa imi doresc si sa am.. sa nu-mi doresc si sa recunosc.. sa injur si sa iert .. sa astept si sa plec.. si mai ales am realizat ca nu pot trai fara toate astea.. continuu ... si ca nu vreau sa le pun bine in sertare si sa le accesez rar.. din ce in ce mai rar.. pentru ca asta imi cauzeaza la nemurire.. si ca vreau sa traiesc asa.. secunda cu secunda .. buna sau rea.. amara sau dulce.. reusita sau nereusita.. dar continuu.. fara pauze dictate de orgoilu, constiinta de haita sau obisnuinta vinduta de televizoare ca norma sociala..
vara asta am realizat ca stiu sa pling de mica.. ca stiu sa iubesc de cind eram copil.. ca stiu sa ma ridic de cind am invat sa merg.. ca stiu sa spun de cind am invatat sa vorbesc si stiu sa ascult de cind am intrebat prima data "de ce?" .. ca stiu sa-mi doresc de prima data cind mi-a fost foame si stiu sa recunosc de prima data cind am avut ceva de pierdut , ca stiu sa injur de cind m-am julit prima data si stiu sa iert de cind am uitat prima data, ca stiu sa astept de cind m-am trezit prima data si stiu sa plec de cind am facut primul pas..
.. si mai ales am realizat ca stiu toate astea dinainte ca mintea mea sa fie suficient de puternica incit sa-mi explice cum se face.. le stiu pur si simplu.. m-am nascut cu ele..
mintea mea.. cu puterea ei finita de intelegere . a reusit doar sa ma incurce in ultimul timp explicindu-mi clar ca trebuie sa inteleaga si ea mecanica.. asa ca le luam pe rind si invatam de ce plingem cind plingem de ce cadem cind cadem .. de ce ridem cind ridem etc...
ce prostie.. oricum nu stiu cind o sa cad data viitoare.. nici de ce o sa rid data viitoare.. asa ca oricum nu conteaza..
nu poti sa-ti blochezi viata doar ca sa o treci prin filtrul gindirii.. nu ai timp sa intelegi tot ce stii deja.. dealtfel e si o idiotenie..
e ca si cind inventam la infinit becul de la frigider.. fiecare pentru frigiderul lui..
asa ca imi pun mintea pe noptiera.. o las la birou ca sa explice conventii si eu imi vad de treaba mea si imi traiesc senzatiile..
mintea e facuta sa te apere de conventiile alea definite de haite.. adica mintea ii spune la scaun scaun.. si la copac copac.. si la inima suflet si tot asa.. dar asta ajuta la conversatie.. pina cind cuvintele nu o sa mai fie necesare.. si nici definirea termenilor.. :)
eu o sa traiesc pina atunci.. ca sa fiu in viata .. pentru ca sunt nemuritoare si nu am alta solutie.. :)) pina si mintea mea e de acord cu asta :))
toate astea s-au intimplat pentru ca ... in urma valului urias care m-a lovit.. in paharul meu de havana a cazut un pestisor auriu.. care mi-a schimbat bautura in potiune magica si mi-a generat toate aceste stari.. lucru pe care mintea mea nu putea sa-l prevada si il numeste miracol..
tot ce-mi doresc este sa pastrez intensitatea senzatiilor si sa nu uit nimic din ele.. ca sa pot sa continui sa le traiesc.. chiar daca peisajul e de toamna sau de de iarna.. iar pentru asta.. cel putin un timp.. o sa incerc din rasputeri sa tin pestisorul in viata.. chiar daca e doar pretextul datorita caruia invat sa traiesc din nou...
multumesc,
M.
ce tare... sa incep un mail neconcluziv cu o concluzie.. atit de inertiala sunt.. :)
poate lipsa concluziilor tot o concluzie e.. dar nu asta vreau sa dezbat sub ochii mei acum.. :)
poate ... vorba ta . ... nu am trecut examentul final al verii trecute si de aceea concluzia intirzie sa apara.. sau poate tocmai asta era miza examenului: disparitia concluziei ca finalitate care marcheza sezonul.. sau extrasezonul... nu stiu..
mi-a disparut in schimb starea de confuzie ceea ce e ciudat in lipsa concluziei.. si asta ma confuzeaza.. :) si tot asa la infinit...
stai.. sa ma lamuresc cu ce am ramas.. :) ..
pai... ca de fiecare data cu miliarde de amanunte.. din care imi sar in ochi senzatii si cuvinte si incepturi de fraza sau acordul final al unei melodii.. inceputul unui rasarit de soare si apusul de luna in nori la mijlocul unei nopti reci de vara.. doua respiratii si o pereche de jeans + 1 tricou + o pereche de bascheti albi murdari de nisip pietrificat ..
asa .. cum spuneam... cind am ajuns acasa si mi-am rastrunat bagajele am realizat ca m-am intors incarcata cu multe bucati de puzzle pe care le-am rasturnat pe parchet si am ramas asa .. ... cu ochii la ele ... incercind sa-mi dau seama care e imaginea generala pe care o formeaza..
dupa o luna si niste alte niste zile.. cu ochii inrositi de la concentrare si cu picioarele amortite de la pozitia imposibila in care am stat .. m-am ridicat sa-mi aprind o tigara.. si sa ma lamuresc de ce nu reusesc sa-mi dau seama de intreg..
am trecut prin toate starile.. furie.. neputinta.. speranta (cind doua piese se lipeau perfect si pareau ca ilustreaza inceputul unui colt de cer.. sau de mare.. ).. isterie (cind nu puteam sa duc imaginea mai departe si nu intelegeam unde pula mea sunt pescarusii care exista pe cerul de vara si de ce mortii ma-sii nu gasesc o creasta de val daca e vorba de un mijloc de mare).. fericire .. nefericire.. m-am acuzat pe rind ca sunt extraordinar de desteapta si infinit de proasta.. am trait convingerea ca sunt si urita uneori.. si ca pozitia in care stau nu face decit sa-mi accentueze defectele.. apoi am revenit si m-am autoconvins ca sunt nemuritoare.. si iar m-am prabusit in depresie.. ca ce folos ca sunt nemuritoare daca sunt una urita si proasta si fara imaginatie si fara putere de intelegere...
am concluzionat de nenumarate ori.. gresit de fiecare data: trebuie ca e marea cu un tarm.. a.. da .. stiu .. e circiuma aia care imi place cu apusul perfect.. nu.. e dimineata aia speciala... ooo.. ce proasta sunt.. sunt eu.. in toata splendoarea mea.. ba nu .. in toata uritenia mea.. si tot asa.. un carusel infinit de senzatii care toate pareau cel putin concluzia finala..
in ultimele 2 saptamini timpul a luat-o razna si nu l-am mai putut percepe deloc.. mi se pare la o eternitate distanta duminica de acum 2 saptamini si cel putin la niste veacuri departare dimineata de simbata trecuta cind toamna insista sa se expuna.. parca vorbesc de toamna trecuta .. deja :)) dar mi se pare la o luna distanta anul 2001 si prabusirea turnurilor alora din America.. si duminica de vara din copilarie cind am plecat la strand la risnov unde am mincat pateu si chiftelute si rosii taiate de bunica pe un prosop de bucatarie roz cu alb si cu franjuri mari...
in dimineata asta m-am trezit ca realizez.. cum bucatile de puzzle colectate vara asta nu sunt suficiente pentru o imagine completa.. cum trebuie sa rascolesc in dulapul cu piese de puzzle colectionate acum o vara.. acum 2 veri.. acum 30 de primaveri si 27 de ierni si tot asa..
cum sa trag o concuzie finala cu niste elemente finite.. la care sa ma raportez exclusiv? gresit complet!!! dar .. deasemenea .. cum sa o fac fara ele???
si m-am dat 3 pasi in spate si am realizat ca de fapt nu conteaza.. conteaza ca ce am colectionat vara asta o sa folosesc toamna asta laolata cu ce am descoperit primavara trecuta si iarna de acum 20 de ani.. si ca meditatia nu insemna transpunerea in rational a senzatiilor si nici explicarea lor prozaica.. asa cum gresit abordasem eu directia.. ci inseamna trezirea unui nou nivel de constiinta in care elementele colectionate au puteri magice care pot fi exprimate..
probabil ca suna perfect criptic ce spun .. dar asta se intimpla pentru ca ceea ce traiesti nu poti sa prinzi in cuvinte, pentru ca ceea ce simti nu poate fi inmagazinat in siruri de litere si ceea ce te face sa plingi sau sa rizi nu e un obiect sau ceva tangibil..un gest sau un cuvint ...
poate ca de aia ... oamenii .. ca sa aiba un loc pe care sa puna degetul si sa nu isi piarda mintile ... spun ca sufletul isi are locul in inima.. ca si cind transplantul de inima ti-ar putea modifica senzatiile deja traite sau ti-ar aduce bagajele cu senzatii ale celui care iti da inima lui..
vara asta .. eu... am reinvatat : sa pling si sa rid.. sa dansez si sa beau.. sa cad si sa ma ridic.. sa vorbesc si sa tac.. sa spun si sa ascult.. sa vreau si sa renunt.. sa imi doresc si sa am.. sa nu-mi doresc si sa recunosc.. sa injur si sa iert .. sa astept si sa plec.. si mai ales am realizat ca nu pot trai fara toate astea.. continuu ... si ca nu vreau sa le pun bine in sertare si sa le accesez rar.. din ce in ce mai rar.. pentru ca asta imi cauzeaza la nemurire.. si ca vreau sa traiesc asa.. secunda cu secunda .. buna sau rea.. amara sau dulce.. reusita sau nereusita.. dar continuu.. fara pauze dictate de orgoilu, constiinta de haita sau obisnuinta vinduta de televizoare ca norma sociala..
vara asta am realizat ca stiu sa pling de mica.. ca stiu sa iubesc de cind eram copil.. ca stiu sa ma ridic de cind am invat sa merg.. ca stiu sa spun de cind am invatat sa vorbesc si stiu sa ascult de cind am intrebat prima data "de ce?" .. ca stiu sa-mi doresc de prima data cind mi-a fost foame si stiu sa recunosc de prima data cind am avut ceva de pierdut , ca stiu sa injur de cind m-am julit prima data si stiu sa iert de cind am uitat prima data, ca stiu sa astept de cind m-am trezit prima data si stiu sa plec de cind am facut primul pas..
.. si mai ales am realizat ca stiu toate astea dinainte ca mintea mea sa fie suficient de puternica incit sa-mi explice cum se face.. le stiu pur si simplu.. m-am nascut cu ele..
mintea mea.. cu puterea ei finita de intelegere . a reusit doar sa ma incurce in ultimul timp explicindu-mi clar ca trebuie sa inteleaga si ea mecanica.. asa ca le luam pe rind si invatam de ce plingem cind plingem de ce cadem cind cadem .. de ce ridem cind ridem etc...
ce prostie.. oricum nu stiu cind o sa cad data viitoare.. nici de ce o sa rid data viitoare.. asa ca oricum nu conteaza..
nu poti sa-ti blochezi viata doar ca sa o treci prin filtrul gindirii.. nu ai timp sa intelegi tot ce stii deja.. dealtfel e si o idiotenie..
e ca si cind inventam la infinit becul de la frigider.. fiecare pentru frigiderul lui..
asa ca imi pun mintea pe noptiera.. o las la birou ca sa explice conventii si eu imi vad de treaba mea si imi traiesc senzatiile..
mintea e facuta sa te apere de conventiile alea definite de haite.. adica mintea ii spune la scaun scaun.. si la copac copac.. si la inima suflet si tot asa.. dar asta ajuta la conversatie.. pina cind cuvintele nu o sa mai fie necesare.. si nici definirea termenilor.. :)
eu o sa traiesc pina atunci.. ca sa fiu in viata .. pentru ca sunt nemuritoare si nu am alta solutie.. :)) pina si mintea mea e de acord cu asta :))
toate astea s-au intimplat pentru ca ... in urma valului urias care m-a lovit.. in paharul meu de havana a cazut un pestisor auriu.. care mi-a schimbat bautura in potiune magica si mi-a generat toate aceste stari.. lucru pe care mintea mea nu putea sa-l prevada si il numeste miracol..
tot ce-mi doresc este sa pastrez intensitatea senzatiilor si sa nu uit nimic din ele.. ca sa pot sa continui sa le traiesc.. chiar daca peisajul e de toamna sau de de iarna.. iar pentru asta.. cel putin un timp.. o sa incerc din rasputeri sa tin pestisorul in viata.. chiar daca e doar pretextul datorita caruia invat sa traiesc din nou...
multumesc,
M.
miercuri, septembrie 16, 2009
RE: cosmar inter-anotimpuri...
Pentru ca un dezastru nu vine niciodata doar partial (atunci n-ar fi dezastru), o sa-ti raspund la toate intrebarile, mai ales la cele pe care nu le-ai pus. Intamplator am trecut pe acolo la putin timp dupa ce ti s-a spart paharul, asa ca o sa incep cu sfarsitul.
Ideea ca omul poate inventa ceva este … o inventie. Nu, omul nu poate sa inventeze nimic (si asta e poate cea mai mare tragedie a lumii in care traim), el este facut doar sa descopere. Nevoia de a descoperi l-a dus de la un capat la celalalt al pamantului si in luna si in adancuri de mare si, uneori, in zonele insondabile ale firii. In nevoia de a descoperi se ascunde toata nelinistea si neimpacarea din lume, dar pentru ca omul nu reuseste sa inteleaga sensul cautarii se apuca sa inventeze. Adica sa se minta. Asa au aparut caii putere, monolitii de sticla si toate aceste oglinzi mincinoase in care omul isi cauta mereu cu mai multa mandrie chipul cel nou. Vreau sa fiu foarte precis: a descoperi inseamna sa iei seama la ceea ce este si sa te umpli de ceea ce este; a inventa inseamna a creea ceea nu exista, adica insemna sa compui o realitate subiectiva din bucatele de realitate adevarata. Apoi, pentru acea realitatea numai pentru tine facuta din peticele de adevar asortate dupa gust ai nevoie de niste materiale suplimentare cu care sa o tii inchegata si asa continua linia inventiilor. Fac o lista scurta cu ce ai de cumparat in principal (in fond nici nu sunt asa multe lucruri, o sa fie usor):
- Un public real sau imaginar, dar care sa fie pe faza la fiecare miscare importanta
- O pozitie convenabila in teren (sau la bar)
- Un fototapet care sa-ti aduca aminte in fiecare dimineata despre ce ai convenit ca trebuie sa fi
- O cantitate suficienta de frica
- O tigara uscata
- Un chibrit uscat
- Optional putina havana in pahar
Pestisorul trebuie aruncat repede, inainte sa moara (oricum ar fi murit, nu?!) altfel s-ar putea sa strice gustul romului salvat de la dezastru.
Sau nu! Poate ca dimpotriva, tsunami-ul a reusit sa sparga si oglinda mincinoasa, iar dupa ce-ti vei fi terminat tigarea vei putea sa vezi altfel. In treacat fie spus, tristetea nu vine niciodata brusc si nici nu loveste. Ea este acolo de mult timp, crescand ca o iedera peste peretii inventiilor noastre. N-avem timp sa o vedem, ca si cum o musca ar sustine ca o tot loveste o fereastra cand ea vrea sa iasa afara..
Sa vezi altfel inseamna sa poti sa-ti conectezi gandul la linistea de dupa trecerea valului. Atunci vei vedea cum toate cioburile, toate schijele si bucatile rupte de tapet sunt resorbite in firescul fiintarii. Practic, in momentul in care scapi de realitatea mincinoasa realizezi ca toate acele lucruri nu exista. Ca nu conteaza pozitia picioarelor, nici culoarea unghiilor, nici coerenta discursului construit pentru ceilalti. Ca nu exista viata veche sau noua si nici un generator de momente.
Ca de fapt timpul trebuie sa fie o singura amintire, a momentului prezent. Cu flori confirmate tacut de propriile tale culori, cu un florin care sa inteleaga propriul lui nou inceput si fete interesate sa savureze mult mai mult decat un ceai dupa program.
Salveaza pestisorul, este singurul lucru viu din peisajul tau! Este aproape o minune ca ti-a cazut in pahar!
D.
marţi, septembrie 15, 2009
cosmar interanotimpuri..
sunt atit de trista ca ma sufoc... brusc tristetea m-a lovit in moalele sufletului care daca ar avea cap acum ar fi zdrobit ca in accidentele alea cu detalii care circula pe net...
nu stiu ce l-a determinat pe sufletul meu sa se faca atit de zob si nici ce cantitate de triste m-a izbit frontal.. nici macar nu sunt sigura ce a generat-o.. parca sunt un personaj din documentarele alea cu dezastre care stateau linistite si superfericite la un beach bar si isi beau cocktail-ul cu spatele la malul marii si cu fata la barmanul surizator ... si brusc un tsunami de tristete si de o inaltime nemaivazuta se ridica monstruos in larg si inexplicabil se apropie cu viteza luminii de mal maturind totul in cale...
trece prin mine si spulbera totul in jur ... matura paharele si paiele ornamentale.. plantele ambientale si umbrelele de soare ... ucide turistii si darima hotelurile de pe coasta..
in urma lui ramin eu.. cu o privire surprinsa si cu picioarele julite in genunchi si miinile julite in coate ( ciudat .. cred ca pozitia mea la bar m-a determinat sa-mi razuiesc pielea de tablia de lemn care ascunde masina de gheata.. ) .. si ... cu gleznele infundate in noroiul adunat de pe coasta.. cu paharul ciobit in mina in care innoata laolata un pestisor tropical si un cub de gheata care nu a apucat sa se topeasca..
am capul golit si dezastrul din jur nu ma face sa tresar.. ci doar sa ma bucur cumva de linistea imediata .. inainte sa se auda gemetele eventualilor supravietuitori..
imi fixez privirea pe maruntul pestisor care innoata nepasator in jurul cubului de gheata si obiectiv inteleg ca o sa moara.. pentru ca temperatura din pahar e prea mica pentru specia lui... si atunci efectul isi face aparitia.. absurd de tirziu .. ca durerea dupa ce te-ai taiat adinc la deget cu cutitul de piine... si toata tristetea aia imi navaleste in nari si in gura si imi vine sa vomit.. ca sa scap de ea..
imi dau seama ca violenta nu e solutie desi imi vine sa innod lumea asta ... sa-i pun un asteroid de picioare si sa o arunc intr-un ocean de lacrimi amare .. condamnind-o la nefericire vesnica.. ma ingrozeste realitatea puterii mele.. si ma leg la ochi cu o niste alge care imi atirna de piciorul paharului... ca sa am minile libere si sa pot sa cintaresc conceptual corect decizia personala.. imi dau seama ca impletitura care imi acopera privirea este imbibata in tristetea care mi-a darminat decorul si ca e atit de sarat-amaruie incit imi dau lacrimile..
arunc balanta si imi smulg algele din ochi ... las lacrimile sa curga ca sa-mi curete ochii de arsuri .. si pling.. nimic rusinos.. desi insirate aici cuvintele suna patetice..
lacrimile imi curg pe fata fara urma de violenta.. asa.. ca un alint si imi dau seama de ce mi-a spus odata un baiat ca sunt frumoasa cind pling... ma apuca surisul cochet si ma bucur ca nu m-a prins tsunami-ul rimelata.. desi nu sunt supravietuitori care sa analizeze estetic prestatia nemuritorului..
imi dau seama ca sunt cam singurica - singurica .. si izbucnesc intr-un hohot de ris .. doar pentru ca iar imi dau eu mie replica... asa cum m-am obisnuit in ultimele 4000 de veacuri...
ma gindesc ca iar o sa-mi tiuie urechile de la liniste si observ fara surprindere ca tristetea incepe sa se estompeze desi gustul amarui al reununtarii imi umple cerul gurii .. zimbesc timp.. am mai trecut prin toate etapele astea de final de miliarde de ori.. devine plictisitor.. ma enervez brusc.. NU NU SI DE DATA ASTA.. nu vreau sa ma recompun iar peste ruinele lumii mele .. tot eu cu mine .. fara sa ma uit in spate si sa accept doar fatalistul dezastru care mi-a amestecat amanuntele decorului pe care mi l-am costurit cu maiestrie.. imi vine sa urlu.. unde pula mea e greseala.. nu folosesc materialele care trebuie.. ??? nu aleg peisajul care trebuie??? sunt ca toti cretinii aia care apar la televizor in fiecare primavara si toamna ca le ia viitura casa doar pentru ei se incapatineaza sa se agate de jegul ala de vale unde obisnuiau sa-si nasca puii vii..
ma apuca furia fata de mine si iar imi vine sa iau peisajul dezolant sa-l fotografiez si sa-mi tapetez interiorul cu el.. si sa mai reunt odata .. ca in fond ce pula mea ma tot chinuiesc sa tot reconstruiesc realitati paralele cind lucrurile sunt atit de simple: un apartament la etajul 10 unde iarna e frig si vara e cald.. nepermis de scump pentru ce ofera.. un pat un aragaz si un frigider.. doua oua si niste carne in frigider.. 3 perechi de pantofi si una de incaltari de iarna si de restul tigari .. cablu .. KFC si un concediu/doua la eforie. .. sau predeal..
numa` io ma incapatinez.. ca nu ca bataman, batman..
cum furia ma sufoca ma ridic sa - mi intre aerul in plamini.. sa-mi bag pula in ea de nemurire care nu te lasa nici sa mori.. si ma suprind cum incep sa ma misc prin peisajul nenorocirii ca o vaduva de marinar care aduna parmine putrezinte de linga barci sparte de valuri.. printre degete mi se scurg poze ude si bucati de imbracaminte.. tocul unei sandale pe care am purtat-o cind.. si tricoul cuiva pe care l-a uitat la mine cindva.. un cd spart in 3 si doua mucuri de tigari jumatate fumate cu tutunul ud de la plutirea pe creasta valului ucigas.. 4 flori si o vaza care obisnuia sa fie a bunicii .. coperta unei carti si maslina dintr-un platou pregatit penru o ocazie festiva care acum si-a pierdut importanta...
imi dau seama ca milul ramas imi strica manichiura si ma gindesc ca mai bine nu mai adun nimic pentru ca nimic nu poate fi salvat vreodata.. si ma hotarasc ca de fiecare data sa arunc paharul in care pestisoruld e aur a fost inghitit de un cub de gheata din care ma priveste sticlos si asa.. cu minile goale sa plec.. intr-un alt decor.. sa plec repede.. ca sa am timp sa ajung urgent.. si sa ma bucur cu o fractiune de secunda mai mult de timpul ramas pina la urmatorul dezastru..
deasupra capului meu rasare soarele si asta ma amuza.. uite ce putere de regenerare uluitoare am.. ma uit cu atentie la el.. ca dupa dezastru are un praf deasupra care permite si imi dau seama ca nu e soare.. e un ceas /bomba/cronometru.. resetat la zero in secunda in care valul a atins malul existentei mele construite.. imi dau seama ca am pierdut deja 54 de secunde din noua mea viata si ma apuca panica.. sa fug repede.. sa ajung sa mai traiesc putin intr-un loc uscat si fara noroiul asta viscos care imi acopera epiderma..
si brusc imi dau seama ca am obosit sa tot fug.. si ca ar fi bine sa stau pe loc si daca tot sunt atit de nemuritoare sa ma reinventez la locul dezastrului.. ce pula mea.. macar nu mai pierd timp pe drum..
ma uit in jur .. arunc pestisorul holbat inutil pe fundul paharului in care gheata s-a topit deja.. si verific de unde as putea sa incep..
imi dau seama ca hainele de pe mine s-au uscat.. ceea ce imi permite sa-mi sterg paharul cu mineca rochiei ca sa isi recapete statului.. pescuiesc o sticla de havana infipta intr-un colt de bar si imi amintesc ca frigiderul de gheata e cumva etans... il gasesc intr-o rina.. peste marginea barului prin care a trecut la impact.. il deschid .. imi pun gheata.. havana si ma bucur ca nici un pet de cola nu supravietuieste vreodata.. ma asez turceste in virful scindurilor adunate snop de intimplare si imi savurez bautura... ridic mina sa-mi aranjez parul zburlit si gasesc tigara pe care inainte cu o secunda de lovitura barmanul jucaus mi-a asezat-o dupa ureche.. aprind cu un gest de cowboy american singurul chibrit uscat pastrat in tivul rochiei ca sa-mi poarte noroc si rid in hohote.. deci se poate ca in filme nu???
fumez singura tigara bucurindu-ma .. in fond poate sa fie ultima.. sau prima.. si imi amintesc ca prin ceata replica " in conditiile astea ma simt obligata chiar si eu sa fumez!" care de fapt nu imi apartine.. amanunt care de fapt nu conteaza..
privesc linia orizontului care e intotdeauna neschimbata si imi savurez momentul.. pare ca valul nu a trecut niciodata pe acolo si am convingerea ca daca ma incrunt putin decorul se poate ridica singur la loc ca atunci cind dai pe rew un film pe care l-ai intrerup sa raspunzi la telefon... si fericirea dinainte ma acopera si sunetul telefonului ma trezeste si ma intorc din/intr-o realitate paralela..
" confirma florile.. si peretii de octanorm.. da.. poti sa pui mocheta de 4 m latime pe scena de 8 x 6 m.. daca o pui invers decit te gindesti tu acum.. la multi ani florine.. fetele.. va pot interesa la un ceai dupa birou?.. etc etc."
singure .. 2 intrebari imi leaga in cap cele doua realitati .. " cine era nefumator.. barmanul sau eu.. ??si ce a generat momentul in care si eu si el eram ne/fumatori contemporani?
nu stiu ce l-a determinat pe sufletul meu sa se faca atit de zob si nici ce cantitate de triste m-a izbit frontal.. nici macar nu sunt sigura ce a generat-o.. parca sunt un personaj din documentarele alea cu dezastre care stateau linistite si superfericite la un beach bar si isi beau cocktail-ul cu spatele la malul marii si cu fata la barmanul surizator ... si brusc un tsunami de tristete si de o inaltime nemaivazuta se ridica monstruos in larg si inexplicabil se apropie cu viteza luminii de mal maturind totul in cale...
trece prin mine si spulbera totul in jur ... matura paharele si paiele ornamentale.. plantele ambientale si umbrelele de soare ... ucide turistii si darima hotelurile de pe coasta..
in urma lui ramin eu.. cu o privire surprinsa si cu picioarele julite in genunchi si miinile julite in coate ( ciudat .. cred ca pozitia mea la bar m-a determinat sa-mi razuiesc pielea de tablia de lemn care ascunde masina de gheata.. ) .. si ... cu gleznele infundate in noroiul adunat de pe coasta.. cu paharul ciobit in mina in care innoata laolata un pestisor tropical si un cub de gheata care nu a apucat sa se topeasca..
am capul golit si dezastrul din jur nu ma face sa tresar.. ci doar sa ma bucur cumva de linistea imediata .. inainte sa se auda gemetele eventualilor supravietuitori..
imi fixez privirea pe maruntul pestisor care innoata nepasator in jurul cubului de gheata si obiectiv inteleg ca o sa moara.. pentru ca temperatura din pahar e prea mica pentru specia lui... si atunci efectul isi face aparitia.. absurd de tirziu .. ca durerea dupa ce te-ai taiat adinc la deget cu cutitul de piine... si toata tristetea aia imi navaleste in nari si in gura si imi vine sa vomit.. ca sa scap de ea..
imi dau seama ca violenta nu e solutie desi imi vine sa innod lumea asta ... sa-i pun un asteroid de picioare si sa o arunc intr-un ocean de lacrimi amare .. condamnind-o la nefericire vesnica.. ma ingrozeste realitatea puterii mele.. si ma leg la ochi cu o niste alge care imi atirna de piciorul paharului... ca sa am minile libere si sa pot sa cintaresc conceptual corect decizia personala.. imi dau seama ca impletitura care imi acopera privirea este imbibata in tristetea care mi-a darminat decorul si ca e atit de sarat-amaruie incit imi dau lacrimile..
arunc balanta si imi smulg algele din ochi ... las lacrimile sa curga ca sa-mi curete ochii de arsuri .. si pling.. nimic rusinos.. desi insirate aici cuvintele suna patetice..
lacrimile imi curg pe fata fara urma de violenta.. asa.. ca un alint si imi dau seama de ce mi-a spus odata un baiat ca sunt frumoasa cind pling... ma apuca surisul cochet si ma bucur ca nu m-a prins tsunami-ul rimelata.. desi nu sunt supravietuitori care sa analizeze estetic prestatia nemuritorului..
imi dau seama ca sunt cam singurica - singurica .. si izbucnesc intr-un hohot de ris .. doar pentru ca iar imi dau eu mie replica... asa cum m-am obisnuit in ultimele 4000 de veacuri...
ma gindesc ca iar o sa-mi tiuie urechile de la liniste si observ fara surprindere ca tristetea incepe sa se estompeze desi gustul amarui al reununtarii imi umple cerul gurii .. zimbesc timp.. am mai trecut prin toate etapele astea de final de miliarde de ori.. devine plictisitor.. ma enervez brusc.. NU NU SI DE DATA ASTA.. nu vreau sa ma recompun iar peste ruinele lumii mele .. tot eu cu mine .. fara sa ma uit in spate si sa accept doar fatalistul dezastru care mi-a amestecat amanuntele decorului pe care mi l-am costurit cu maiestrie.. imi vine sa urlu.. unde pula mea e greseala.. nu folosesc materialele care trebuie.. ??? nu aleg peisajul care trebuie??? sunt ca toti cretinii aia care apar la televizor in fiecare primavara si toamna ca le ia viitura casa doar pentru ei se incapatineaza sa se agate de jegul ala de vale unde obisnuiau sa-si nasca puii vii..
ma apuca furia fata de mine si iar imi vine sa iau peisajul dezolant sa-l fotografiez si sa-mi tapetez interiorul cu el.. si sa mai reunt odata .. ca in fond ce pula mea ma tot chinuiesc sa tot reconstruiesc realitati paralele cind lucrurile sunt atit de simple: un apartament la etajul 10 unde iarna e frig si vara e cald.. nepermis de scump pentru ce ofera.. un pat un aragaz si un frigider.. doua oua si niste carne in frigider.. 3 perechi de pantofi si una de incaltari de iarna si de restul tigari .. cablu .. KFC si un concediu/doua la eforie. .. sau predeal..
numa` io ma incapatinez.. ca nu ca bataman, batman..
cum furia ma sufoca ma ridic sa - mi intre aerul in plamini.. sa-mi bag pula in ea de nemurire care nu te lasa nici sa mori.. si ma suprind cum incep sa ma misc prin peisajul nenorocirii ca o vaduva de marinar care aduna parmine putrezinte de linga barci sparte de valuri.. printre degete mi se scurg poze ude si bucati de imbracaminte.. tocul unei sandale pe care am purtat-o cind.. si tricoul cuiva pe care l-a uitat la mine cindva.. un cd spart in 3 si doua mucuri de tigari jumatate fumate cu tutunul ud de la plutirea pe creasta valului ucigas.. 4 flori si o vaza care obisnuia sa fie a bunicii .. coperta unei carti si maslina dintr-un platou pregatit penru o ocazie festiva care acum si-a pierdut importanta...
imi dau seama ca milul ramas imi strica manichiura si ma gindesc ca mai bine nu mai adun nimic pentru ca nimic nu poate fi salvat vreodata.. si ma hotarasc ca de fiecare data sa arunc paharul in care pestisoruld e aur a fost inghitit de un cub de gheata din care ma priveste sticlos si asa.. cu minile goale sa plec.. intr-un alt decor.. sa plec repede.. ca sa am timp sa ajung urgent.. si sa ma bucur cu o fractiune de secunda mai mult de timpul ramas pina la urmatorul dezastru..
deasupra capului meu rasare soarele si asta ma amuza.. uite ce putere de regenerare uluitoare am.. ma uit cu atentie la el.. ca dupa dezastru are un praf deasupra care permite si imi dau seama ca nu e soare.. e un ceas /bomba/cronometru.. resetat la zero in secunda in care valul a atins malul existentei mele construite.. imi dau seama ca am pierdut deja 54 de secunde din noua mea viata si ma apuca panica.. sa fug repede.. sa ajung sa mai traiesc putin intr-un loc uscat si fara noroiul asta viscos care imi acopera epiderma..
si brusc imi dau seama ca am obosit sa tot fug.. si ca ar fi bine sa stau pe loc si daca tot sunt atit de nemuritoare sa ma reinventez la locul dezastrului.. ce pula mea.. macar nu mai pierd timp pe drum..
ma uit in jur .. arunc pestisorul holbat inutil pe fundul paharului in care gheata s-a topit deja.. si verific de unde as putea sa incep..
imi dau seama ca hainele de pe mine s-au uscat.. ceea ce imi permite sa-mi sterg paharul cu mineca rochiei ca sa isi recapete statului.. pescuiesc o sticla de havana infipta intr-un colt de bar si imi amintesc ca frigiderul de gheata e cumva etans... il gasesc intr-o rina.. peste marginea barului prin care a trecut la impact.. il deschid .. imi pun gheata.. havana si ma bucur ca nici un pet de cola nu supravietuieste vreodata.. ma asez turceste in virful scindurilor adunate snop de intimplare si imi savurez bautura... ridic mina sa-mi aranjez parul zburlit si gasesc tigara pe care inainte cu o secunda de lovitura barmanul jucaus mi-a asezat-o dupa ureche.. aprind cu un gest de cowboy american singurul chibrit uscat pastrat in tivul rochiei ca sa-mi poarte noroc si rid in hohote.. deci se poate ca in filme nu???
fumez singura tigara bucurindu-ma .. in fond poate sa fie ultima.. sau prima.. si imi amintesc ca prin ceata replica " in conditiile astea ma simt obligata chiar si eu sa fumez!" care de fapt nu imi apartine.. amanunt care de fapt nu conteaza..
privesc linia orizontului care e intotdeauna neschimbata si imi savurez momentul.. pare ca valul nu a trecut niciodata pe acolo si am convingerea ca daca ma incrunt putin decorul se poate ridica singur la loc ca atunci cind dai pe rew un film pe care l-ai intrerup sa raspunzi la telefon... si fericirea dinainte ma acopera si sunetul telefonului ma trezeste si ma intorc din/intr-o realitate paralela..
" confirma florile.. si peretii de octanorm.. da.. poti sa pui mocheta de 4 m latime pe scena de 8 x 6 m.. daca o pui invers decit te gindesti tu acum.. la multi ani florine.. fetele.. va pot interesa la un ceai dupa birou?.. etc etc."
singure .. 2 intrebari imi leaga in cap cele doua realitati .. " cine era nefumator.. barmanul sau eu.. ??si ce a generat momentul in care si eu si el eram ne/fumatori contemporani?
miercuri, septembrie 09, 2009
Abonaţi-vă la:
Postări (Atom)
